Bună fetelor [>:D<] Astăzi o să citiți ultima poveste din cadrul provocării "A fost odată ca niciodată" <3 Sper că v-a plăcut această provocare și că v-ați încântat simțurile cu poveștile fetelor [>:D<]
IRINA PREDA
… Copilarie furata …
"- Nuuuuu, nuuuuu!!! Nu se poate!! Fugi, salvează-te, te rog, lasă-mă pe mine!! Nici măcar nu mă cunoști!!"
- Fluturaș!! Fluturaș!!
Bunica o zgâlțâia de zor pe Fluturaș în speranța că aceasta se va trezi cât mai repede din coșmarul pe care-l avea.
- Fluturaș, trezește-te scumpo, nu e decât un vis urât... Hai Fluturaș, luptă-te cu somnul, hai...
Deodată, micuța ghemuită, tresare... Se trezește...
- Bunico, iar am avut coșmarul ăla!! Nu mai înțeleg nimic!! Ce sens au lucrurile astea pe care le visez?! Cine e baiatul asta pe care il visez mereu si care imi spune sa fug daca vreau sa raman in viata?
Desi avea 11 ani, datorita staturii micute si fragile, cu greu ii dadeai 7-8. Giulia ramasese in grija bunicii din partea mamei inca de la varsta de 3 ani, cand parintii au adus-o din Italia, acolo unde se nascuse si isi traise primii ani, vrand sa isi ia de pe cap grija suplimentara a cresterii si educarii ei. Asadar, pentru ca nu avea amintiri cu mama si tatal ei, bunica se temea de clipa cand istetul ghemotoc blond va incepe sa puna intrebari cu privire la familia ei. Asa ca s-a hotarat ca, odata cu inscrierea in clasa I sa ii spuna ca parintii ei au murit intr-un accident de masina si ca acum au grija de ea de sus, din Ceruri. Fiind foarte atasata de bunica ei, care a crescut-o cu toata dragostea, micuta Giulia, pe care bunica o alinta „Fluturas” pentru ca ii placea la nebunie sa alerge prin gradina urmarind fluturii care se asezau pe flori, nu a simtit lipsa parintilor. Anii au trecut si Giulia a crescut, avand insa foarte des un cosmar care, in linii mari, se tot repeta. Din cauza asta si randamentul ei la scoala a scazut, pentru ca nu se mai putea concentra la lectii de obosita si speriata ce era. Profesoara de franceza a observat si a hotarat sa vorbeasca despre asta cu bunica fetei. Aceasta a fost imediat de acord ca Giulia sa vorbeasca cu psihologul scolii si impreuna sa afle sursa cosmarurilor fetei, desi bunica banuia cu ce au legatura.
Timp de un an de zile, fata a urmat regulat sedinte de terapie psihologica, insa fara niciun rezultat. Ambitioasa din fire si considerandu-l un caz ce merita studiat mai in amanunt, psihologul a decis sa o supuna pe Giulia unor sedinte de hipnoza pentru a afla cine sunt personajele care ii tot apar in vis si ii tulbura somnul. Zis si facut! Intr-o zi de vineri, dupa ce „Fluturas”a iesit de la scoala, a urmat prima sedinta de hipnoza, la cabinetul particular al psihologului. Desi varsta inaintata a bunicii o facea pe aceasta sa fie sceptica in privinta acestei metode, in final aceasta a acceptat, convinsa fiind de psiholog ca era ultima solutie pentru ca Giulia sa scape de cosmaruri si sa aiba o copilarie fericita si normala.
Dupa primele sedinte, psihologul a inceput sa-si dea seama ca bunica, atunci cand i-a cerut istoricul fetei, i-a dat toate detaliile, cu exceptia unei perioade de cateva luni, din vara anului cand Giulia a implinit 6 ani. Asadar, hipnoza urma sa scoata la iveala cosmarul real prin care Giulia a trecut, dar pe care, din fericire, nu si-l mai amintea datorita unei amnezii.
Cu cinci ani in urma, la inceput de mai, bunica Giuliei capatase o tuse suparatoare care a impiedicat-o vreme de o saptamana sa se duca la gradinita sa o ia acasa pe fata. Asa ca a rugat-o pe vecina sa de palier, care avea si ea un nepotel cam de aceeasi varsta cu „Fluturas”, sa o aduca si pe Giulia impreuna cu Vladut acasa. Intr-una din aceste zile, pentru ca inceputul de vara se apropia cu pasi repezi si vremea era extrem de frumoasa, numai buna pentru cei mici sa se zbenguie in aer liber, bunica lui Vladut s-a lasat induplecata, la rugamintile celor doi strengari, sa ii lase putin sa se joace in parc. Vladut si Giulia, impreuna cu alti copii, s-au bucurat de soare, au alergat dupa bondari si pasarele, au fredonat toate cantecele pe care se invatasera la gradinita si nimic nu prevestea ceea ce avea sa se intample cateva minute mai tarziu. Obosita si nelinistita ca nu ii spusese bunicii Giuliei ca mai sta cu ei in parc dupa gradinita, bunica lui Vladut ii striga repede si ii indeamna spre casa, certandu-i ca au exagerat cu joaca si ca nu s-au lasat dusi din parc, cu toate rugamintile ei. Vrand sa scurteze drumul ca sa ajunga mai repede in cartierul lor, batrana a decis sa o ia printre blocuri, desi stia ca zona e cam rau famata, dar pentru ca era miezul zilei, a zis ca nimic rau nu putea sa se intample. Pe cand intrau pe o alee cam pustie, o masina cu geamuri fumurii a venit in tromba in urma lor si, inainte ca batrana sa-si dea seama ce se intampla, cei doi copii fusesera urcati in masina, neavand timp nici macar sa tipe dupa ajutor.
Disperata, bunica lui Vladut a anuntat-o pe bunica Giuliei si impreuna au plecat la politie pentru a reclama rapirea copiilor. Oamenii legii, plictisiti si fara chef de munca, au inregistrat plangerea femeilor si le-au asigurat pe acestea ca cei doi copii vor fi gasiti rapid pentru ca au fost mobilizate cateva echipe de cautare si in scurt timp vor avea rezultate.
Orele au trecut, zilele au trecut, vara era pe terminate si nici urma de copii. Bunica Giuliei isi pierduse speranta, gandindu-se ca cei doi copii, fragili si fara experienta de viata, sigur sunt morti si aruncati pe vreun camp sau rapa. In tot acest timp, copiii au fost scosi ilegal din tara si au ajuns in Anglia, la Londra. Dupa o saptamana in care au fost batuti, torturati si infometati de catre un barbat si mai multe femei, lui Vladut si Giuliei li s-a explicat ca daca nu vin de la cersit cu o gramada de bani, persoanele cele mai dragi lor, adica bunicile lor, vor avea de suferit. Pentru a nu-si da seama unde se afla, copiii au fost mutati de mai multe ori, legati la ochi. Ultima oara ajunsesera intr-o fabrica dezafectata de la periferia Londrei, unde mai erau si alti copii, unii chiar mai mici decat ei, altii cu handicap locomotor, toti murdari si nemancati, exprimand mila la fiecare gest.
Asa se face ca cei doi copii au ajuns sclavii retelei de traficanti de carne vie din Londra, fiind pusi sa cerseasca de dimineata pana seara. Vladut, mai sensibil si mai timid decat „Fluturas”, incepea sa cedeze si i-a spus Giuliei ca el o sa fuga in dimineata urmatoare, pentru ca nu mai suporta chinul prin care trece. Giulia, desi fetita, avea deja un plan pregatit, pe care i l-a impartasit si baiatului. Avand in vedere ca amandoi stiau ceva engleza de la orele de limba straina de la gradinita, cei doi au hotarat sa ceara ajutorul politistilor englezi, intr-un moment in care nu erau supravegheati de femeile romance.
Intr-o luna, in fiecare zi cate putin, copiii au reusit sa ii explice unuia din politistii care patrulau prin zona in care ei erau pusi sa cerseasca, situatia in care erau si felul cum au ajuns ei in Anglia. Echipele de la Combaterea Crimei Organizate din Londra au pus la cale un plan, urmarindu-i pe copii unde ii duceau adultii la sfarsitul zilei de cersit. Asa au ajuns la depozitul de la marginea orasului, unde erau tinuti copiii, dar si cateva fete, niciuna mai mare de 16 ani, care erau obligate sa se prostitueze.
Fiind luate prin surprindere de autoritati, femeile au inceput sa urle la copii, nestiind care dintre ei a chemat politia in ajutor. Vladut a reusit sa se ascunda dupa un utilaj metalic, in intuneric, insa pe „Fluturas” un barbat a aruncat-o prin geam, din cladirea inalta de zece metri. Cand actiunea politistilor era pe terminate si adultii care s-au crezut stapani peste copiii rapiti de pe strazile din Romania au fost arestati, Giulia a ajuns inconstienta la un spital din Londra, medicii nedandu-i nicio sansa.
Dupa ce a povestit tot ce stia politistilor, Vladut i-a rugat pe acestia sa il duca la spital la Giulia, unde a ramas zile la rand, pana cand fata s-a trezit. Desi l-a recunoscut pe Vladut, nu isi amintea nimic din acele cateva luni cat a fost departe de casa.
La sfarsit de septembrie, Giulia a ajuns acasa, refacuta, dar cu o amnezie care nu a putut fi tratata. Cand a vazut politia la poarta, bunica fetei a ramas inmarmurita la vederea nepoatei pe care o credea moarta. Desi nu a recunoscut-o imediat pe bunica ei, Giuliei i s-a parut familiara casa cu gard verde si gradina cu ciresi, in care se auzea zumzet de albine si ciripit de pasarele.
In urmatorul an scolar, Giulia nu s-a mai dus la gradinita, ramanand acasa unde bunica a avut in continuare grija de ea, hotarand atunci ca niciodata sa nu ii aminteasca Giuliei acest capitol sumbru din viata ei. Dar cosmarurile care au inceput imediat dupa intoarcerea acasa aveau sa ii aminteasca fetei, indirect, cosmarul prin care trecuse departe de tara. Strigatele care ii tot apareau in vis erau ale unui baietel care fusese sechestrat in acelasi loc cu ea si care fusese ucis dupa ce rapitorii si-au dat seama ca vroia sa fuga.
Acum, la cinci ani de la acele evenimente ingrozitoare, psihologul Giuliei i-a spus bunicii ca trebuie ca Giulia sa isi aduca aminte prin ce a trecut, pentru a constientiza ca acum e in siguranta si pentru a scapa de cosmarurile cu baietelul cersetor.
Asa se face ca psihologul i-a amintit, treptat, Giuliei, toate intamplarile prin care a trecut din acea dupa-amiaza de mai si pana cand s-a intors acasa. „Fluturas”a reactionat neasteptat de bine, a ascultat serioasa toata povestea, iar noaptea care a urmat a fost prima cand a visat fluturi albi pe o pajiste cu flori in loc de acel cosmar cu strigatele baietelului.
Cand au ajuns la facultate, Vladut si Giulia au infiintat o fundatie care se ocupa de victimele traficului de fiinte umane, asociatie cu sediul la Londra, unde cei doi studiaza. In cadrul fundatiei, ei consiliaza copii care au trecut prin ce au trecut si ei, iar fetele care erau atunci puse sa se prostitueze lucreaza si ele la fundatia care acum poarta numele baiatului ucis de rapitori, „Fundatia Luca”.
Ei, ce spuneți?!
Vă pup [>:D<]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu